Tudor Ungureanu, bardul numărul unu al Moldovei

tudor-ungureanuEste un artist înnăscut, rapsod şi lăutar. Cântă la zeci de instrumente şi păstrează cu sfinţenie portul şi datinile strămoşeşti. Se consideră un nepot viteaz al lui Ştefan cel Mare şi spune că atât cât va trăi pe acest pământ va ține strajă la hotarele Căprianei cu naiul şi cobza în mână. Astăzi, la rubrica „Oameni de 5 stele” cântăm şi depănăm amintiri împreună cu maestrul Tudor Ungureanu.

Cu sunete fermecate de nai. Aşa ne-a întâmpinat Tudor Ungureanu în Căpriana lui dragă. Nu mai ţine minte câţi ani avea când a început să cânte prima dată. Dar e sigur că pasiunea pentru muzică o are de la unchiul său. Primul instrument la care a cântat a fost armonica. Până să ajungă pe scena mare, pe la 4-5 ani evolua ca un adevărat artist… pe la crâşme.

TUDOR UNGUREANU: „Ştiam că, aha, Moş Ion Pietroaie a dat cep la un butoi de Sfânta Maria. Şi mă luau de mânuţă, cu armonica şi plecam la crâşmă. Mă aşezau pe un scaun înalt, îmi dădeau armonica şi cinsteau cu paharul cel mare, pe mine cu cel mic. Cât aş da să mă fi filmat cineva atunci.”

Apoi a învăţat să cânte la baian şi tot de la o vârstă fragedă şi-a improvizat un ansamblu. A început apoi să facă mare chef pe la petrecerile din sat.

T.U.: „Eu aveam banii mei. 20 de ruble cântam cumătria, vă daţi seama, pe un frig de 40 de grade.”

S-a pornit să studieze economia, dar la îndemnul unui prieten a ajuns student al Institutului de Arte.

T.U.:”Păi, dacă mergeam la comerţ poate eram milionar, sau eram şi eu printr-o puşcărie, sau poate eram deja lichidat de mafie. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a lăsat să mă rup de la pământ, de la Căpriana.”

În anii 80 a devenit membru al ansamblului „Tălăncuţa”, iar de atunci muzica folclorică, tradiţiile şi obiceiurile naţionale au devenit principalele sale arme de luptă pentru apărarea neamului.

T.U.:”Vedeţi, marea revoluţie spirituală s-a început de la acele tălănci, clopoţei de deşteptare naţională ale lui Andrei Tamazlâcaru.”

Cu 30 de ani în urmă a fondat ansamblul „Ştefan-Vodă” şi tot de atâta timp cântecele haiduceşti și melodiile de dor şi jale răsună pe toate scenele lumii. În curând vor organiza un mare spectacol aniversar, care din păcate va fi şi ultimul. Artistul este supărat că, în ciuda solicitărilor făcute, practic niciodată nu au fost sprijiniţi de autorităţi.
T.U.: ” S-ar putea să fie marele spectacol şi ultimul în spaţiul acesta. Dacă vă spun că la 30 de ani sediul nostru e într-un microbuz. Instrumentele le păstrăm la Sergiu Tătaru.”

De zeci de ori pe an sunt invitaţi să cânte în România. Bădia Tudor a primit chiar propunerea de a se muta cu traiul la Târgu Neamţ. A refuzat pentru că, spune artistul, vrea să pună umărul la păstrarea identităţii noastre naţionale.

T.U.: ” Sunt nepotul lui Ştefan cel Mare, de aceea am rămas strajă la hotare, înarmat până în dinţi cu straista plină de instrumente. Fraţilor, dacă nu o să avem cultură pe această palmă de pământ, identitatea o să ne-o pierdem. Pentru ce mai trebuie apă, canalizare dacă nu o să rămână neam din viţa lui Ştefan pe aici.”

Cântă la caval, fluier, tilincă, cobză, nai şi multe alte instrumente, iar doinele, baladele şi cântecele strămoşeşti nu sună nicăieri mai bine ca în casa lui Tudor Ungureanu.

T.U.: „Nici ploaia, nici vântul, nici Vanea cu tancul, nu ne distruge arta, cultura, baladele şi doinele noastre.”

Surpanumit bardul numărul unu al ţării, Tudor Ungureanu are vise cât duce carul. Vrea să facă un muzeu de instrumente muzicale şi să-şi transforme satul de baştină într-un centru cultural.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s